PROPRIA NAŞTERE
Odată cu naşterea propriului copil are loc şi naşterea ta şi chiar a partenerului de viaţă, a tatălui copilului. Probabil că te-ai întrebat înainte sau în timpul sarcinii tale dacă tu ai fost un copil dorit şi cum te-au aşteptat părinţii tăi? Despre cum a decurs propria naştere având în acelaşi timp temeri şi întrebări despre naşterea copilului tău.
Te întrebi cum a fost prima ta interacţiune cu mama ta, cu părinţii tăi şi cum o să fie prima ta interacţiune cu copilul căruia îi vei da naştere. Care sunt sentimentele care caracterizează această perioadă. Cum ţi-au fost descrise şi cum le descrii tu, acum prin prisma femeii care va deveni mamă. Ai fost alăptată şi dacă da ce informaţii ai despre condiţiile alăptării. Tu te-ai hotărât dacă îţi vei alăpta copilul, care sunt gândurile şi sentimentele care te caracterizează în această perioadă?
Cum ţi-a fost ales prenumele şi ce poziţie ocupă el în cadrul filiaţiei (prenumele bunicului sau bunicii), dar tu cum ai ales numele copilului tău şi ce poziţie ocupă el în cadrul filiaţiei?
Sarcina şi naşterea unui copil sunt evenimente unice, pline de bucurie şi speranţă. Acest copil în devenire este la originea unei noi familii, modificând statutul părinţilor, al bunicilor şi perpetuând filiaţia în care se înscrie în mod natural. Este normal ca o femeie să devină mamă, însă această veritabilă revoluţie interioară, nu este aşa de simplă cum pare la prima vedere, ea necesitând reamenajări psihice importante.
Este important dacă în această perioadă a sarcinii a avut sau are loc un eveniment marcant. Experienţa maternităţii este însoţită de schimbări mai mult sau mai puţin controlate, în funcţie de istoria personală, de mediul socio-economic, de copilăria fiecăruia dintre noi, de susţinerea familială, de stabilitatea psihică a femeii însărcinate, fără a uita de autorizaţia inconştientă a propriei mame de a deveni mamă la rândul ei.
Dorinţa de avea un copil reprezintă o incursiune în prezent şi în trecut, în conştiinţă şi în inconştient, aşa cum scriam la început despre întrebările care ne pot frământa în această perioadă. Să devii părinte este cu siguranţă una dintre cel mai tulburătoare experienţe ale vieţii. Nu se pune doar problema întâmpinării acestui ,, un altul,, care este copilul, ci şi a întâlnirii cu tine însuţi, cu trecutul tău, cu propria istorie personală, precum şi cea a strămoşilor tăi.
Căci atunci când un bărbat şi o femeie se întâlnesc, ei se înscriu la intersecţia unei axe duble: pe verticală cu ascendenţii lor şi pe orizontală cu cei din aceeaşi generaţie şi cu familia pe care o formează ei înşişi. Pentru fiecare dintre parteneri, dorinţa de a avea un copil se conturează în mod specific, în funcţie de condiţiile sociale şi culturale ale istoriei familiale ale tale şi ale partenerului tău.
Când există o anumită armonie între toate aceste aspecte, dorinţa de a avea un copil pare naturală şi spontană. Însă această aparenţă disimulează uneori semnificaţii inconştiente mai complexe. Acceptarea sau refuzarea unei sarcini depinde, deci parţial de o serie de factori psihici, conştienţi sau inconştienţi, legaţi de istoria personală a fiecăruia.
Cum să devii mamă şi cum să devii tată, fiecare femeie şi fiecare bărbat îşi inventează modul specific de a deveni părinte, trecând prin momente tulburătoare pe care le implică venirea pe lume a unui copil, viitorul părinte va putea experimenta această veritabilă revoluţie interioară la care invită orice naştere.
