Sfaturi si idei pentru cumparaturi si aranjarea camerei unui nou nascut
Pentru viitoarele mamici care vor sa pregateasca de la zero camera bebelusului, indiferent de sex, v-am pregatit in cele ce urmeaza cateva sfaturi utile, sper eu, idei de cumparaturi pe care trebuie sa le faceti pentru confortul copilului si al vostru personal. Dupa ce ati renovat camera bebelusului, urmatorul pas este sa cumparati sau sa comandati mobilierul.
Indiferent cum procedati, va sfatuiesc acest mobilier sa includa urmatoarele:
– dulap inalt cu rafturi pentru hainute, paturici, prosopele, scutece, etc.,
– sertare de diferite dimensiuni si adancime, va asigur ca sunt cele mai comode, mai ales pentru sosetute, ciorapei, bavetele, caciulite, chiar si haine, mai tarziu pentru chilotei… 🙂
– polite de diferite dimensiuni si inaltimi, pentru jucatii de plus, masinute, papusele, mai tarziu si pentru carti…
– lada pe rotite pentru jucarii, la inceput nu e necesara, dar e foarte utila pentru copilul mai maricel intrucat o poate impinge oriunde in casa cu tot cu jucarii…
– masa de infasat, aceasta are o utilitate maxima si e bine sa fie cat mai spatioasa si de preferat cu sertare in care sa aveti totul la indemana, astfel incat, atunci cand schimbati copilul sa nu fie nevoie sa il lasati singur pe masa pentru a lua un pampers…. prin urmare, in aceste sertare puteti depozita pampersii, servetelele umede, cremele, uleiurile de corp pe care le folositi zilnic, medicamentele, etc. Pentru aceasta masa luati o saltea adecvata ca marime, speciala si cateva huse, ca sa aveti la schimb.
Inafara de acest mobilier, va mai puteti achizitiona un fotoliu confortabil pentru leganat copilul sau care pursisimplu sa va foloseasca atunci cand vreti sa petreceti mai mult timp in camera copilului vostru…
Daca incaperea va permite, lasati un spatiu si pentru alte viitoare cumparaturi, gen masuta si 2 scaunele mici pentru copil, ii vor fi folositoare cu siguranta cand va mai creste si va incepe sa deseneze, sa scrie, etc. Astfel, va sfatuiesc sa nu aglomerati foarte tare camera.
Cel mai important, nu uitati sa achizitionati patutul, de preferat din lemn, iar pentru patut trebuie sa mai cumparati in prima instanta urmatoarele:
– saltea (va recomand salteaua cu nuca de cocos, intrucat permite copilului sa respire bine chiar si atunci cand doarme pe burtica);
– cateva huse pentru saltea, atentie la marime (la inceput nu aveti nevoie de seturi de cearceafuri si pernuta);
– bara protectie patut (e din plastic, transparenta) si
– protectie de pat, sa nu se loveasca bebelusul cu manutele si cu capul de lemnul dur.
Alte cumparaturi necesare:
– covor, de preferat din lana, daca va permiteti, intrucat are o viata mai lunga, este mai calduros si mai sanatos; evitati-le pe cele sintetice;
– perdea, va recomand sa cumparati o perdea speciala pentru copii, cat mai vesela si mai deschisa la culoare;
– jaluzele pentru geam sau o draperie mai groasa, sa puteti regla luminozitatea in camera dupa placul vostru…
– abajur lustra, de preferat special pentru copii, colorat sau cu diferite desene.
– ceas de perete
– termometru
– cateva autoadezive decorative, pentru inveselirea camerei, acestea nu sunt insa strict necesare, daca nu va plac….
In speranta ca va sunt de folos sfaturile mele privind cumparaturile si aranjarea unei incaperi pentru bebelusul vostru, va doresc bebei sanatosi si care sa se bucure de spatiul lor si de intimitatea incaperii lor!!!










