BABY BLUESUL
Baby bluesul sau depresia post-partum a fost identificată cel puţin din Antichitate, dar recunoscută ca sindrom în adevăratul sens al cuvântului numai începând cu secolul al XIX-lea. Baby bluesul este azi considerat ca o disfuncţie de adaptare, care limitează doar pentru câteva zile capacităţile materne. Denumirea vine de la ritmurile muzicii blues, care are un ritm lent în 4 timpi, pe care îl cântau negrii din America, traducând suferinţa provenită de la condiţia lor de sclavi.
El induce imediat agitaţia emoţională pe care o resimte şi femeia cu depresia post –partum.
Baby bluesul sau sindromul celei de-a treia zile, după naştere este o tulburare relativ recurentă care se manifestă în două feluri:
– prin simptome pozitive, cum ar fi bucuria, excitaţia, dragostea dar şi
– prin simptome negative, cum ar fi tristeţea, angoasa şi anxietatea, sentimentul de vid,
susceptibilitatea, iritabilitatea, hipersensibilitatea-care rămâne elementul central, sentimentul de abandon, oboseala, plânsul sau un sentiment depresiv.
Însă această dispoziţie este uneori exaltată, ceea ce poate impieta asupra diagnosticului, având în vedere că femeile care prezintă o problemă disforică ( alternanţa de sentimente depresive şi de excitaţie) a post-partumului vor dezvolta o depresie.
Este variabilă durata baby bluesului, mergând de la câteva ore până la câteva zile, cu o intensificare importantă de 24 de ore imediat după naştere, care determină un caracter efemer al fenomenului şi face astfel să fie dificilă studierea lui.
Baby bluesul este generat , în esenţă de o fluctuaţie a mecanismelor hormonale şi, mai ales de o diminuare substanţială a cantităţii de estrogen. În afara acestor cauze organice, intră în joc şi anumiţi factori psihologice.
Tânăra mamă este nevoită să treacă într-un timp interval foarte redus de la o stare de plenitudine pe care i-o asigura sarcina la un sentiment de vid, asumat uneori cu dificultate, cu atât mai mult cu cât toată atenţia de care se bucurase până atunci, este acum îndreptată, în mod special, spre copil. Această trecere deşi aşteptată şi pregătită, de cele mai multe ori, generează afecte depresive, de mai lungă sau de mai scurtă durată, chiar dacă viitoarea mamă deţine informaţii şi se simţea pregătită pentru această etapă, cu manifestarea unei sensibilităţi mai ridicate la evenimentele exterioare.
În aceste condiţii mama este cea care are nevoie să-şi gestioneze suferinţa, asumându-şi o pierdere dublă: împlinirea totală a femeii însărcinate pe care o simţea până nu demult, precum şi acest bebeluş imaginar pe care îl fantasmase. Vorbim de o perioadă deosebit de delicată, mai ales când mama este nevoită să-şi asume noile responsabilităţi într-un timp foarte scurt.
Este nevoie ca tânăra mamă să se obişnuiască cu acest copil real, pe care şi l-a imaginat şi poate uneori este cu mult diferit de cum şi l-a imaginat. La naştere bebeluşul nu arată întotdeauna extraordinar, poate să aibă piele roşu-violacee, nas aparent turtit din cauza poziţiei fetale şi alte aspecte, care provoacă uneori părinţilor temeri, anxietate şi chiar o formă de respingere.
Viitoarea mamă are nevoie de o pregătire spirituală şi psihologică înainte de a naşte cu privire la stările şi sentimentele pe care poate să le trăiască cu privire la ea, la bebeluşul ei, ceea ce va permite stabilirea unor interacţiuni precoce între ei.
Este foarte importantă prezenţa tatălui în acest moment şi ca el să se asigure şi să se preocupe de securitatea psihică a mamei şi implicit a bebeluşului.
Mama şi tatăl se pot îndoi de capacităţile lor de părinţi, mama se consideră a nu fi o mamă bună, sentiment amplificat uneori de probleme ale bebeluşilor (tulburări alimentare, de somn, de reflux), motiv pentru care este nevoie ca viitorii părinţi să aibă informaţii despre baby blues şi depresia post-partum.
Starea de agitaţie, de iritabilitate, epuizarea părinţilor şi îndoielile cu privire la capacităţile lor de părinţi, printr-un fenomen de retroacţiune, îl vor influenţa pe bebeluş.
Putem spune că tinerele mame ar avea nevoie de un ritual de trecere între două stări de la cea de femeie la cel de mamă. Specificul iniţierii este aceea că se impune ca un proces de transformare ireversibil, în urma căruia apar nişte fiinţe cu totul schimbate. Oare tinerele mame nu sunt şi ele cu totul schimbate? Ele trebuie să fie disponibile zi şi noapte, să aibă grijă de cineva în întregime dependent de ele, chiar dacă încă mai sunt obosite de pe urma naşterii, în ciuda transformărilor fizice şi a somnului perturbat. În consecinţă tânăra mamă are destule motive să se simtă deprimată.
Motiv pentru care încă o dată implicarea tatălui este foarte importantă şi absolut necesară, permiţându-i femei să se simtă mai puţin copleşită de noua situaţie, iar cuplul va avea astfel posibilitatea să acceadă la unison, la noul statut de părinte.
