Idei de mic dejun numai bune de pus in practica in perioada sarcinii

In sarcina micul dejun e cea mai importanta masa din prima jumatate a zilei si trebuie sa fie cat mai echilibrat.

De foarte multe ori suntem tentati sa sarim peste micul dejun si sa alegem sa avem gustari bogate in calorii de-a lungul zilei. Dar asa devenim mai putin activi, suntem predispusi la obezitate in timp, la anumite afectiuni cardiovasculare si la boli pe care e greu sa le tratam. Daca iti e prea greu sa mananci dimineata incepe cu portii mici si pe masura ce vei face acest exercitiu pofta de mancare va deveni din ce in ce mai mare si vei manca si mai mult.

In perioada sarcinii e obligatoriu sa iei micul dejun si sa fie cat mai light, pentru a avea un boost al glicemiei dimineata si simptome tipice sarcinii mai usor de suportat. Ce incluzi in meniul de dimineata iti va determina si starea de peste zi.

Micul dejun e momentul perfect pentru tine si bebe sa va luati rapid nutrientii de care aveti mare nevoie. Vei consuma alimente care au vitaminele B, folati, calciu sau vitamina C. Nu vei uita de carbohidrati buni, de fibre cat mai multe, de ceva grasime si niste zahar, luat din surse naturale. E nevoie de toate in sarcina.

Poti incepe ziua cu un pahar de suc proaspat de fructe stoarse la un aparat special, cu niste cereale integrale cu sau fara lapte, dar poti sa ai si un mic dejun cu proteine din iaurturi diverse, fara adaos de zahar, din lapte, oua, nuci si seminete. Si tot la micul dejun din sarcina vei putea consuma rosii, ciuperci, fructe de padure, mere, banane.

Pentru idei foarte bune de mic dejun in sarcina si combinatii interesante intre fibre, proteine, fructe, legume ai mai jos diverse meniuri pentru un mic dejun special pentru tine si bebe.

Terci si fructe, cat mai multe fructe. Daca nu vrei sa te complici prea tare dimineata si vrei un mic dejun rapid si satios terciul si fructele ar putea fi solutia salvatoare. Ca sa ai un terci gata de mancat dimineata pui de seara ovaz intr-un borcan, adaugi lapte, iaurt, fructe uscate, inghetate, proaspete, de care vrei. Se lasa la rece pana a doua zi dimineata.

La servire lasi sa se mai incalzeasca terciul sau il incalzesti putin, adaugi fructe proaspete si poti sa pui si fructe uscate, dar nu prea multe. Portia de terci nu va fi mai mare de 30 g. Nu pare prea mult, dar cu lapte sau apa vei avea suficient terci cat sa te saturi si sa mai si ramana. Niste paine prajita si niste lapte proaspat putin incalzit, o cana, un pahar si ai un mic dejun perfect.

Paine prajita cu putina dulceata, unt, si un ceai. Cand ai greturile tipice de dimineata poti sa reduci micul dejun la niste paine prajita si ceva gem, dulceata, o cana de ceai, niste pasta de peste intinsa pe ea daca iti place. Ai carbohidrati in paine, iti iei de acolo toata energia de care ai mare nevoie. Adaugi niste unt de arahide, langa ai un pahar de lapte proaspat usor incalzit si ai terminat de pregatit micul dejun pentru perioada sarcinii. Atentie la painea prajita, nu consuma in exces si evita painea de proasta calitatea, painea alba, alege painea integrala, secara poate, graham daca preferi si stii ca iti face bine la stomac.

Smoothie. Un smoothie cu multe fructe, ceva lapte sau iaurt proaspat cu putina grasime, toate se vor transforma in elemente esentiale pentru un mic dejun delicios si usor de pregatit. Pui fructe si legume in blender, niste apa, putin iaurt si ceva fructe inghetate, uscate si ai terminat. Atentie aici la cantitatea de smoothie consumata. S-ar putea sa ai mult zahar, asa ca te vei limita la jumatate de pahar, cel mult un pahar. Restul il tii la frigider si mai bei peste zi din el. Daca ai facut smoothie iti va fi de ajuns o perioada, nu manca impreuna cu el si alte alimente, fructe pentru a nu avea probleme cu stomacul peste zi.

Iaurt degresat cu cereale fara zahar adaugat, integrale. Nu ai nevoie de iaurt extrem de slab, ai nevoie si de putina grasime, deci iaurtul cu 3.5% grasime e perfect. Alege fructe proaspete, cereale integrale care au de toate, inclusiv seminte si ceva fructe uscate feliute. Nu exagera cu fructele, vezi intai cum te simti dupa ce mananci iaurt cu fructe proaspete. Daca vrei ceva cu o alta consistenta faci un smoothie din ele si ai terminat cu micul dejun. Dar de preferat sa le mananci asa cum sunt. Pui niste iaurt intr-un bol, torni cateva grame de cereale integrale, decorezi frumos cu fructe de padure sau orice fel de fructe proaspete vrei.

Omleta cu mult spanac si verdeata proaspata. Da, te gandesti ca nu prea e bine sa mananci oua pentru ca au mult colesterol. Insa ai toate sansele sa iti faci un mic dejun excelent din doua oua sau trei, mult spanac proaspat sau inghetat si ceva verdeata, poate niste ceapa, alte legume aruncate in tigaie in fuga. Ai nevoie de 25-35 grame de fibre pe zi, nu te vei mai constipa atat de des in sarcina daca reusesti sa le ai in meniurile zilnice.

Poti adauga si niste branza, tofu, daca nu vrei neaparat branza din lapte normal. Painea integrala este de dorit la acest mic dejun. Si foloseste doar spanac de calitate, de preferat proaspat daca e sezonul lui si il gasesti pe tarabe. Pune cat mai mult si fa o omleta delicioasa. Nu adauga prea multa sare si nu exagera cu prajitul si cu numarul de oua ca sa eviti orice probleme cu ficatul.

Ce nu ai voie sa mananci/bei la micul dejun in timpul sarcinii?

  • Cafea si orice contine cofeina. Mai mult de 200 mg de cofeina pe zi s-ar putea sa iti faca rau si tie, si copilului. Evita batoanele cu proteine care au si cofeina, orice fel de produse „decofeinizate”;
  • Produse lactate nepasteurizate. Nu consuma lapte de la tarani, nu te atinge de branza Brie, Camembert, de capra, ricotta, de feta, de branza albastra. Listeria in sarcina poate fi fatala pentru bebe si poate provoca probleme mari pentru mamica;
  • Fructe de mare afumate. Renunta la somon afumat, fructe de mare de orice fel afumate, chiar daca sunt foarte bune. Bacteria listeria ar putea fi prezenta in ele si iti vei face mai mult rau decat bine consumandu-le;
  • Produse cu mult zahar adaugat. Daca mai ai si diabet gestational e bine sa te feresti cat poti de orice are mult zahar adaugat si de zahar in general;
  • Oua crude. Fara oua fierte mai putin decat e cazul, ca sa ai galbenus moale. Fara oua moi in farfurie cat esti insarcinata. Da, poti manca oua in sarcina, sunt bune pentru tine, dar trebuie gatite cat mai bine. Asa scapi de Salmonella, o bacterie foarte periculoasa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.